Sunt veriga unei foarte frumoase initiative... sa o numim lantul optimistilor. Am primit provocarea de la Vlad care a primit-o la randul lui de la alt optimist.
Intrebare: "Cum iti pastrezi optimismul?"
In primul rand stiu sigur doua lucruri: am invatat de la mama ca sunt prea desteapta sa nu trec peste orice si de la tata ca orice as face, trebuie facut pana la capat si intr-un mod cat mai corect cu putinta. La asta se mai adauga spiritul inconfundabil al bunicii mele care mi-a spus sa cant, sa dansez si sa rad in fiecare zi. Daca ea ar avea blog, ceea ce e apropae posibil, avand in vedere ca e mai tot timpul pe messenger, probabil ca i-as da ei mai departe sarcina de a ne elucida asupra secretului optimismului, pt ca ea e intradevar cel mai optimist om pe care l-am intalnit in viata mea.
Ideea e ca nu pot sa nu fiu optimista cand stiu ca sunt pe drumul cel bun cand deschid usa aia grea a facultatii de arhitectura, sau cand iau creionul (sau mouse-ul) in mana si simt ca vreau sa desenez ceva frumos, cand impart o ciocolata de casa cu el si primesc cadou ultima bucatica, cand aud : "ai avut o idee buna" sau "ce poza draguta ai facut!" , cand stiu ca am prieteni care s-ar intalni cu mine la orice ora din zi si din noapte sa vorbim despre libelule si zmei si sa radem si sa jucam mima, sau cand ma gandesc ce multe lucruri frumoase pot sa mi se intample daca gandesc pozitiv.
Asa ca, evit sa ma gandesc la ce-a fost mai putin bun si la ce ar putea fi altfel decat mi-as dori. Incerc de 1000 de ori daca trebuie sa fac lucrurile asa cum mi le doresc. Sunt de neoprit cand vreau ceva si de asta am niste obiective generale foarte clare in viata.
Continuarea o puteti vedea la Anutza pe care o provoc sa ne spuna daca in Franta e altfel la capitolul asta!
A! si asta e asa...de fun!
